Caninul inclus este un canin care nu a reușit să erupă în gură la vârsta la care ar fi trebuit și rămâne ascuns în os sau sub gingie. Caninii sunt dinții ascuțiți de la colțul zâmbetului, importanți pentru aspect și pentru ghidajul mușcăturii, așa că lipsa lor se observă.
Situația nu doare de obicei și poate trece neobservată ani de zile, până când un control stomatologic sau o radiografie o scoate la iveală. Articolul explică de ce se întâmplă, ce semne pot apărea și cum arată tratamentul. Pentru contextul tratamentelor ortodontice în ansamblu, citește Aparatul dentar: ghid complet al tratamentului ortodontic.
Ce este un canin inclus și de ce nu erupe?
Un canin este considerat inclus când este încă în os după ce erupția normală ar fi trebuit să se încheie, de obicei în jurul vârstei de 12–13 ani. Cauzele sunt variate, iar uneori nu se identifică una singură.
Caninul superior are cea mai lungă cale de erupție, de aceea este și cel mai des afectat. Dacă dinții vecini îi blochează traseul, dacă lipsesc câțiva milimetri pe arcadă sau dacă un dinte de lapte rămâne prea mult, dintele permanent poate devia sau se poate bloca.
Cauze posibile
- lipsa de spațiu pe arcadă, mai ales la dinții înghesuiți;
- dintele de lapte care nu cade la timp;
- un dinte în plus sau o formațiune care blochează drumul;
- poziția rădăcinii incisivilor vecini;
- factori ereditari, pentru că situația apare în familii.
Despre lipsa de spațiu, pe care o discută și Dinții înghesuiți: cauze și opțiuni de tratament, ortodontul are un rol clar în evaluare.
Cum se descoperă caninul inclus?
Caninul inclus se descoperă de obicei la un control ortodontic sau stomatologic, prin palpare și radiografie. Medicul poate simți o proeminență în gingie la nivelul vestibulului sau poate observa că dintele de lapte este încă pe loc la o vârstă mai înaintată.
Radiografia panoramică arată poziția generală, iar o investigație tridimensională (CBCT) precizează unde se află exact dintele și cum se raportează la rădăcinile vecine. Tipurile de imagini sunt explicate în Radiografia dentară: panoramică, retroalveolară și CBCT.
Sfat: Dacă la 11–12 ani copilul încă mai are un canin de lapte stabil și nu se simte nicio umflătură pe gingie în dreptul dintelui permanent, cere părerea ortodontului. Un consult timpuriu poate scurta mult tratamentul.
Ce riscuri are un canin lăsat inclus?
Un canin lăsat în os fără supraveghere poate afecta dinții din jur, dar riscurile diferă de la caz la caz. De aceea medicul urmărește poziția și propune o intervenție doar când are sens.
Printre problemele posibile se numără resorbția (rosătura) rădăcinii incisivilor vecini, formarea unui chist în jurul coroanei incluse sau deplasarea dinților din arcadă. În multe cazuri, caninul rămâne liniștit ani buni. Decizia se ia pe baza imaginilor și a vârstei pacientului.
| Situație | Posibil efect | Ce urmărește medicul |
|---|---|---|
| Canin înclinat spre incisiv | Presiune pe rădăcina vecină | Imagini periodice |
| Canin cu dinte de lapte persistent | Blocarea erupției | Momentul extracției laptelui |
| Canin profund în os | Tracțiune dificilă | Evaluare chirurgicală |
| Canin lângă un chist | Posibilă extindere | Intervenție precoce |
Cum se tratează caninul inclus?
Tratamentul obișnuit îmbină ortodonția cu o mică intervenție chirurgicală, într-o echipă. Scopul este să readuci dintele pe arcadă, nu să îl scoți, ori de câte ori acest lucru este posibil.
Crearea de spațiu
Ortodontul pregătește mai întâi un loc pentru canin, deplasând dinții vecini cu un aparat fix. Fără spațiu, tracțiunea nu poate reuși. În funcție de caz, pregătirea poate include o expansiune sau, rar, extracția unui dinte, ca în Extracții pentru aparat dentar: când se scot dinți.
Expunerea chirurgicală
Chirurgul dezvelește coroana dintelui inclus sub anestezie locală. Se lipește pe el un mic suport (bracket), prevăzut cu un lănțișor, iar gingia se repoziționează. Anestezia și senzațiile din timpul unei intervenții orale sunt explicate la Anestezia locală la stomatolog: tipuri și efecte.
Tracțiunea ortodontică
Ortodontul atașează lănțișorul de aparat, iar dintele este tras treptat spre locul lui, cu forțe mici. Procesul durează de obicei luni de zile, pentru că osul trebuie să se remodeleze în jurul rădăcinii. Se fac controale regulate, iar la final dintele este aliniat ca ceilalți. Controalele sunt descrise în Controlul ortodontic: ce se întâmplă la fiecare vizită.
Când nu se mai încearcă tracțiunea
În cazuri rare, dintele este prea departe, prea deformat sau lipit de os (anchilozat), iar tracțiunea nu este posibilă. Atunci medicul discută alternative, cum ar fi extracția și înlocuirea cu un implant sau o punte, comparate în Implant sau punte dentară: comparație pentru un dinte lipsă.
Cum arată recuperarea?
Recuperarea după expunerea chirurgicală este de obicei simplă, cu câteva zile de sensibilitate. Medicul dă indicații despre alimentație moale, igienă blândă și medicație dacă este nevoie. Nu stai fără aparat până la finalul tratamentului, care se încheie cu contenție, conform Contenția după aparatul dentar: gutiera și firul de retenție.
Întrebări frecvente
Poate un canin inclus să erupă singur?
Uneori, dacă este prins devreme și i se face loc, dar nu se poate conta pe asta. Fără spațiu sau cu poziție înclinată, de obicei rămâne blocat.
Doare intervenția de expunere a caninului?
Se face sub anestezie locală, deci nu simți durere în timpul ei. După aceea, poate apărea sensibilitate pentru câteva zile.
Cât durează tracțiunea caninului?
De obicei mai multe luni, uneori peste un an, în funcție de adâncimea și poziția dintelui. Medicul estimează după imagini.
Se poate trata un canin inclus la adulți?
Uneori da, dar osul este mai rigid, iar șansele de succes depind de poziție și de starea dintelui. Se evaluează de la caz la caz.
Ce se întâmplă dacă nu fac nimic?
Poate că nu se întâmplă nimic grav, dar există riscul afectării dinților vecini. Controlul periodic ajută medicul să decidă dacă intervine.
